Culoarea norocului

„Timp de douazeci si cinci de zile, diminetile Anei au inceput toate la fel... La ora 8 fix suna ceasul. in prima dimineata din aceste douazeci si cinci, s-a trezit buimaca. Seara luase un calmant slab, sa poata dormi. Nu si-a adus aminte imediat ce se-ntamplase cu ea, nu numai din cauza sedativului, ci mai ales de la mirosul de cafea proaspata, care venea din bucatarie. Asta presupunea ca Mihai se sculase inaintea ei si in mod normal acum trebuia sa fie inapoi in pat, langa ea. Le placea sa faca dragoste dimineata, cand in apartamentul lor insorit se raspandea aroma primei cesti de cafea. A intins mana pofticioasa si a pipait patul. Era gol...

[...] Se iscase nitica vanzoleala in apartamentul cu trei camere, mobilat bine si cu gust, timp in care Ana incercase sa-l priveasca atent, ca pe un barbat insa, nu ca pe cel de care depindea viata ei. si i-a placut. Mult. Sa fi avut 55 de ani, era inalt si masiv, fara sa fie gras, mergea usor adus de spate, clatinandu-se alintat in stilul jucatorilor de tenis cand intra pe teren.“

Anca Fusariu, Culoarea norocului