Amintiri

[...] Amintirile nu au fost destinate publicarii. Ele “nu sunt asternute pe hartie decat pentru mine”, spunea Tocqueville, care isi descria apoi scrierea ca pe “o oglinda in care ma voi uita cu placere la contemporanii mei si la mine… Nici macar cei mai buni prieteni ai mei nu vor sti de ea, pentru ca vreau sa-mi pastrez libertatea de a-i zugravi, si pe ei, si pe mine, fara a flata pe cineva”.
[...] portretele impresioneaza pentru ca personajele sunt creionate cu siguranta de sine a unui mare scriitor, asa cum se intampla in cazul lui Lamennais, om al contrastelor stridente: “Desi purta ciorapi albi, vesta galbena, cravata pestrita si redingota verde, Lamennais ramasese preot prin firea sa si chiar prin infatisarea sa. El inainta cu pasi mici, grabiti si discreti, fara a intoarce capul si fara a privi pe cineva, si se strecura astfel in multime cu un aer neindemanatic si modest, ca si cum ar fi iesit dintr-o sacristie, si cu un orgoliu atat de mare ca ai fi zis ca ii calca in picioare pe regi si ii tine piept lui Dumnezeu.” Tocqueville era, se vede cu usurinta, necrutator.

Cristian Preda