Bursa de cititor Nemira 2019

Un studiu al Institutului Național de Științe ale Educației arată că puțin sub o treime dintre elevi nu deschid o carte într-un an, iar 36% n-au citit nicio carte în ultimul trimestru. Ponderea celor care au citit o carte pe trimestru este anemică – doar 19%, iar două, 17%.

Elevii români sunt tot mai puțin interesați de lectură. Comparativ cu ei, adolescentul francez sau danez citește în medie pe an nu mai puțin de 50 de cărți. O statistică menită să ne pună pe gân­duri, pentru că își răsfrânge efectele asupra calității și temeiniciei actului de învățare și, de aici, asupra întregii societăți.

Lectura are acum rivali redutabili. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Aceste trei mijloace de informare rapidă şi comodă care oferă copiilor meniul complet în orice domeniu al cunoaşterii acoperă deja o plajă substanţială a timpului liber, care rămâne din ce în ce mai puţin.

Ce este proiectul Bursa de cititor Nemira?

Proiectul “Bursa de cititor Nemira” este un proiect concurs, care răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură, de a promova cultura scrisă și obișnuința de a citi de plăcere.

Consumul de cultură scrisă în rândul copiilor, tinerilor și apoi adulților este esențial pentru a forma persoane care înțeleg spiritul diversității vieții, societății și artei.

Prin selecție, Editura Nemira va oferi două burse de cititor elevilor cu vârsta între 12 și 18 ani, astfel: o bursă la categoria de vârstă 12-14 ani și o bursă la categoria de vârstă 15-18 ani.

Statutul de bursier aduce fiecărui beneficiar cărți publicate de Editura Nemira pentru tot restul vieții (colecțiile Armada, Young Adult, Babel, Istoria, Yorick, n’autor, Vorpal).

Secundar, în cadrul acestui proiect, vor fi organizate la cererea elevilor și a profesorilor evenimente. Prin implicarea mai multor lideri de opinie (scriitori, persoane publice, bloggeri) în proiect vom deschide un dialog informal între aceștia și elevi, care vor învăța direct de la ei ce înseamnă respectul pentru carte și importanța cititului de plăcere.

Beneficiari: elevi între 12 şi 18 ani

Principalul beneficiu oferit: cărţi pe viaţă oferite de Editura Nemira

Beneficii secundare: întâlniri cu autorii români şi sau străini, ateliere de scriere creativă – organizate anual pentru grupuri de bursieri

Mecanism: elevii între 12 și 18 ani pot trimite un eseu cu tema: Cartea ta preferată este un super-erou. Care e super-puterea ei ?

 

Cum te înscrii în proiectul concurs Bursa de cititor Nemira 2019?

Pasul 1: Citește cu atenție REGULAMENTUL DE PARTICIPARE 

Pasul 2: Completează formularul de înscriere (câmpurile sunt obligatorii) 

Pasul 3: Trimite eseul tău, însoțit de formularul de înscriere și declarația părintelui sau a reprezentantului legal, pe email la bursadecititor@nemira.ro.



Calendarul Bursa de cititor Nemira 2019?

  • Perioada de înscrieri: 5-30 noiembrie
  • Data limită de completare a formularului şi trimitere a eseului – 30 noiembrie 2019, ora 23:59.
  • 4 decembrie 2019 - Elevii participanți vor primi un email cu confirmarea înscrierii lor în concurs (doar cei care îndeplinesc condițiile înscrierii conform regulamentului).
  • Jurizare: 4 – 10 decembrie
  • Anunțarea finaliștilor – cei 2 bursieri Nemira: 13 decembrie 2019

Cei doi beneficiari ai burselor Nemira 2019 vor primi noutăţile Nemira din colecțiile Armada, Young Adult, Babel, Yorick, Istoria, n’autor, Vorpal din anul acordării bursei. Cărţile vor fi trimise în luna decembrie pentru bursierii 2019. Din 2020, cărţile pentru bursierii desemnați în 2019 vor fi trimise în două etape: iunie şi decembrie.

 

Câștigătorii Bursei de cititor - ediția 2018


Câștigătorii Bursei de cititor - ediția 2017