Monoideal

Precum cristalul la Simondon (nu intamplator citez aici din cel mai true dintre post umanisti), in secventiala sa devenire metastabila, prin faune perturbante, aiuritoare, diafane, se configureaza in M O N O I D E A L vocea prezentelor excedate de puterea „n“ a iubirii si de complicatiile ei intunecate. Se recupereaza intruziv traditii poetice, continand, de aceasta data, etica disonanta a post-fragililor, a celor responsabili doar cu malaxarea sperantei, hedonismul si distantarea de ele concomitent. La inceputul anilor 2000, V. Leac media raportarea la un alt tip de imediat in poezie: cel al infrafenomenelor si obiectelor frisonand, al entropicului umil vorbind ca dintr-o discoteca etern mobila si aproape fara traditie – spatii puternic apropriate in volumele „generatiei“ din care fac parte. Un cadou acum, de sub brandul Irationalul Matotelo: versatilitate tehnica teribila, invelind umorul samuraiului perfect antrenat, care nu trebuie sa-si mai chestioneze decat ironic utilitatea, pentru ca fiecare gest, venit din cruzime sau entuziasm, creeaza frumusete.

Cosmina Morosan

Dupa ce ai desfacut in bucati toate masinariile, ai deodata in fata un O.Z.N. si nu mai simti nicio dorinta sa analizezi bucata cu bucata, nicio dorinta s-arati ca ai inteles cum functioneaza, ca te-ai prins de tehnici si mecanisme, ci pur si simplu te uiti la el si la extraterestrul care face cu mana dindaratul hubloului. Îi privesti stralucirea si inadecvarea aici, in lumea in care a aterizat, singuratatea continua si atat. Asa e si cu acest volum al lui V. Leac.

Svetlana Carstean