Oceanul vieții
Epuizat
Oceanul vieții
Oceanele sunt cele mai misterioase locuri de pe Terra. Adâncurile lor rămân în mare parte neexplorate, deși ele reprezintă 95% din suprafața care poate susține viața.
În incredibilul său imn adus acestui element vital, apa, Callum Roberts, unul dintre cei mai importanți biologi marini din lume, ne poartă prin istoria relației umanității cu mările și cu oceanele, de la primele urme de apă de pe Pământ și până la întinderile pe care le știm azi.
CUM A ÎMBLÂNZIT CIVILIZAȚIA UMANĂ OCEANELE ȘI CUM LE AFECTEAZĂ?
Am fost mereu consumatori de pește, chiar de la începuturile noastre ca specie, dar în ultimii douăzeci de ani am transformat oceanele mai mult ca niciodată. Roberts oferă un context istoric pentru impactul tehnicilor moderne de pescuit, al poluării și al schimbării climatice, arătând cum e posibil ca noi toți, împreună, să oprim distrugerea oceanelor.
„În esența ei, cartea arată o dragoste profundă pentru ocean și o la fel de profundă îngrijorare pentru el ca resursă a umanității.“
Nature
„Roberts e o perlă rară: stăpânește atât domeniul oceanologiei, cât și arta de a scrie o non-ficțiune captivantă.
A prins în năvodul poveștii lui toate ideile pentru un manifest complet în favoarea exploatării durabile a mărilor și a oceanelor.“
The Guardian

| Data apariției | 26 august 2019 |
|---|---|
| Autor | Roberts Callum |
| Titlu original | Ocean of life |
| ISBN | 978-606-43-0600-5 |
| Cod bară | 9786064306005 |
| Traducător | Irina Ornea |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130 x 200 mm |
| Nr. pagini | 504 |
| Număr volume | 1 |
| Colecția | In afara colecțiilor |
| Editura | Nemira |
Roberts Callum
Callum Roberts este profesor de biologie în domeniul conservării marine la Universitatea din York. În ultimii zece ani a pledat intens pentru necesitatea protejării serioase a apelor la nivel național și internațional. A fost consilier pentru Națiunile Unite, Comisia Europeană și Parlamentul European. A fost membru în Consiliul Național al World Wildlife Fund SUA timp de șase ani, iar în prezent este membru în consiliul organizației Fauna and Flora International, membru în juriul Rachel Carson Environment Book Prize și ambasador WWF în Marea Britanie. Prima lui carte, The Unnatural History of the Sea (2007), a câștigat Rachel Carson Environment Book Prize și a fost nominalizată de Washington Post în top 10 cele mai bune cărți ale anului.

Login and Registration Form