Povestiri din garaj (ed. a II-a)
Epuizat
Povestiri din garaj (ed. a II-a)
Un remix timișorean punk al vieții dinainte și după ’89.
Povestirile din garaj sunt tipice tranziției de tip balcanic, trăită în Timișoara înainte și după ‘90: veri în care timpul se dilată, așa cum doar în vacanțele școlare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale animate de legende de cartier, români, sârbi, șvabi și maghiari, Poli Timișoara, huligani, bătăi, ecouri ale primelor revolte care au declanșat Revoluția din decembrie ‘89, afaceri stranii, crime, râuri de bere, scriitori și artiști de tot soiul, scene din viața de zi cu zi, întâmplări adolescentine și rememorări nostalgice. Toate desfășurate printre betoane și Bega.
„Marea șmecherie pe care o face Goran în povestirile lui e că are un fel de familiaritate în scris, ai impresia că știi de undeva personajele sale. Rockeri, punkeri și idealiști ajunși bătrâni și sictiriți într-un oraș care «era odată» par niște veterani ai unui război pentru optimism ce a avut loc cândva la începutul anilor ‘90. Război pe care l-au câștigat cam cum au câștigat sârbii mai toate războaiele din ultima vreme, à la Pyrrhus.“
Ovidiu Eftimie
„În prozele lui Goran Mrakić descoperi o Timișoara aparte, recognoscibilă și, totuși, extraordinară. Ai putea sta la o bere cu personajele sale, te-ai putea avânta cu ele în peripețiile lor prin oraș sau în afara sa, ai putea locui pe aceeași stradă cu ele. Nimic din ceea ce-ți povestește Mrakić nu poate fi pus sub semnul întrebării sau al îndoielii. Lucrurile par că se întâmplă pur și simplu, iar ție îți vine să le dai mai departe, să le împărtășești altora, de parcă le-ai fi trăit odată cu personajele din volum.“
Eli Bădică
coordonatoarea colecției n’autor

| Data apariției | 7 noiembrie 2022 |
|---|---|
| Autor | Goran Mrakić |
| ISBN | 978-606-43-1429-1 |
| Cod bară | 9786064314291 |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130 x 200 mm |
| Nr. pagini | 288 |
| Număr volume | 1 |
| Colecția | n'autor ficțiune |
| Editura | Nemira |
| Imprint | n'autor |
Goran Mrakić
Goran Mrakić (n. 19 iulie 1979) s-a născut la Sânnicolau Mare (județul Timiș) și a copilărit la Variaș. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A lucrat timp de 20 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč și director al editurii Uniunii Sârbilor din România. În prezent activează în mediul privat.
A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și două volume de proză scurtă, Punk requiem (ed. a II-a, 2024, Nemira) și Povestiri din garaj (Nemira, 2018; ed. a II-a, 2022). Micile plăceri ale morții (Nemira, 2022) a fost primul său roman.
A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timișoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“, acordat de ziarul Politika din Belgrad celui mai bun autor de proză satirică din anul 2011, și premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia și Italia. A tradus din limba română în limba sârbă (și viceversa) mai multe cărți.
Trăiește și lucrează la Timișoara.

Login and Registration Form