Stai jos sau cazi

În faÈ›a epilepsiei, umorul rămâne singura apărare

Nino-nino. AgitaÈ›ie. TimiÈ™oara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-È™i accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viaÈ›a sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.

Stai jos sau cazi, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.

„Bogdan Munteanu este un scriitor adevărat. Un rând al lui este un gând, o secundă, o oră, o zi sau un an al celui care citeÈ™te. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune să scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodată. Și Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O uÈ™oară schimbare de comportament sau redefinirea condiÈ›iei cu care ne raportăm la viață… asta este epilepsia. Să nu realizezi cine eÈ™ti È™i ce È›i se întâmplă o vreme, până găseÈ™ti o doctoriță să îÈ›i explice – este perfect plauzibil. Dacă È™tii despre ce este vorba. Să poÈ›i să revii în balans cu tine È™i cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la colÈ›ul ierbii a unui om care moare, învie, trăieÈ™te, a unui om care relatează, etapă cu etapă, ce simte. Este literatură pură, pe de o parte, fiindcă epilepsia te face sensibil – «simt enorm È™i văd monstruos», cum s-ar spune –, pe de altă parte, deoarece cartea lui Bogdan redă o poveste simplă, a unui om căruia i se întâmplă lucruri, zi de zi. Lucruri care se învârt în cuvintele minunate cu care el construieÈ™te o lume, care urlă, care se odihneÈ™te.“
Bogdan O. Popescu

„După È™ase ani de la Ai uitat să râzi, cel mai recent volum al său de povestiri, prozatorul revine cu un microroman ireproÈ™abil, o poveste get-beget à la Bogdan Munteanu. Adică o temă inedită – epilepsia e surprinsă rarisim în literatura română contemporană –, un protagonist fain – un bărbat matur, pasionat de baschet, calculatoare È™i cărÈ›i, care lucrează într-o corporaÈ›ie È™i se învârte prin viaÈ›a culturală timiÈ™oreană –, un alai foarte divers – de la Buni, Mază, Che, Iulia, Woody, bătrânul vecin, È™oferul de Uber etc. până la Ara, labradorul –, un stil esenÈ›ializat, o naraÈ›iune realistă construită maniacal, aproape, cu un umor È™i o relaxare caracteristice.
Un titlu-mantră, o luptă cu o boală tabu, stigmatizată È™i astăzi, o carte musai.“
Eli Bădică
coordonatoarea colecÈ›iei n’autor