Stăpânii Lumii. O istorie a conspirațiilor

Prezentare

Revolutia Franceza: de la reforma la razvratire

Ducele de Orléans, nepot de regent, parinte de rege si conspirator: adevarata conjuratie

Un aparteu medieval: templierii nu au fost o societate secreta si nici nu au pretins acest lucru

Francmasoneria, de la iacobiti la iacobini

Maurras si Action Française: partizanii Casei de Orléans denunta conjuratia masonica

Secolul al XIX-lea: secol al umbrelor si al societatilor secrete

Iezuitii: oamenii in negru si conspiratia revolutionara

De la dispret la ura: antisemitismul se transforma

Exceptia nord-americana: suspectul catolic

Secolul XXI: secolul globalismului

Cine si cum denunta conjuratiile?

Mijloace ale literaturii conspirative: de la romanele proaste la eseurile nedocumentate



„Teoria conspirativa nu e atat de usor de definit. Dictionarele o evita. in mod normal, este o teza care desfide forma in care faptele politice sau stiintifice – apartinand istoriei ori epocii actuale – sunt acceptate in mod obisnuit. Teoriile conspirative afirma ca un fapt istoric cu rezultate de acum cunoscute se naste nu numai din actiuni legitime, sau cel putin evidente, ci din interventia unor forte oculte, in mod normal ilegitime. Elementele care stau la baza oricarei teze conspirative sunt complicitatea a cel putin doua persoane, actionand in secret si cu rea intentie. Cei care cred in teze conspirative au obiceiul de a-si inchipui ca partea cea mai mare a faptelor istorice – poate chiar toate – sunt rezultatul unui plan prealabil. <in politica, nimic nu are loc din intamplare. Daca are loc, a fost planuit sa aiba loc.>, spunea Franklin D. Roosevelt.”

Juan Carlos Castillón, Sufletul lumii. O istorie a conspiratiilor