Turbo

Care acasă îÈ›i aduce fericirea?

Ori de câte ori revine pe Aleea Zorilor, Andrei Crăciun ne deschide uÈ™a către o lume magică, pe care o reclădeÈ™te din câteva tuÈ™e È™i o repopulează cu poveÈ™ti È™i personaje inegalabile. Totul, cu singura privire posibilă, cea a copilului, mereu plină de uimire, naivitate, cruzime, curiozitate, francheÈ›e, însetată să descopere viaÈ›a, privirea care poate transforma banalul în fabulos într-o clipită.

Turbo are, aÈ™adar, mirosul copilăriei È™i ritmul melancoliei. Și, atâta vreme cât ne refugiem între paginile ei, universul capătă mai mult sens È™i strălucire.

„În Turbo, Andrei Crăciun se reîntoarce în lumea poveÈ™tilor din copilărie, poate singura lume în care fiecare apariÈ›ie devine personaj de colecÈ›ie. Subinginerul Oiță, Baba, Madam Bucuria, doctorul Melcu, Popa Danciu, Bărbosu, Pantelimon Octavia È™i ceilalÈ›i turbo-eroi ne poartă prin perioada postdecembristă È™i îndulcesc È™coala vieÈ›ii, ca orice colecÈ›ie care se respectă. Moartea se strecoară È™i fură pe capete, dar poezia copilului de pe Aleea Zorilor e mai abilă, păstrând colecÈ›ia intactă pentru cititori.
Un roman scris dintr-o singură frază, care dă o stare de melancolie cum puÈ›ine cărÈ›i o fac. Să ne bucurăm, vorba unui personaj.“
Bogdan Munteanu

„Ne aflăm într-un oraÈ™ provincial din România postdecembristă, printre străzi È™i printre blocuri, între etaje È™i între amintiri, cu oameni care capătă aluri de legende È™i adevăruri care nu sunt duse până la capăt pentru că întotdeauna, dar întotdeauna, rămâne încă un fir de care poÈ›i trage pentru a(-È›i) reînnoi pofta de a povesti È™i, prin urmare, de a trăi. Iar Andrei Crăciun trage de firul acesta din nou È™i din nou È™i deznoadă ghemul în care păstrează copilăria ca pe cea mai însemnată avuÈ›ie. Aleea Zorilor se cheamă acest acasă al copilăriei, iar ceea ce iese din revizitarea Aleii poartă numele Turbo È™i, fireÈ™te, amprenta stilistică bine-cunoscută a scriitorului.“
Eli Bădică
coordonatoarea imprintului n’autor