Un cititor în pădurea din oglindă

Alberto Manguel s-a născut în 1948 la Buenos Aires, dar a crescut la Tel Aviv, unde tatăl său a fost primul ambasador argentinian în Israel. La 7 ani, când familia lui s-a întors în Argentina, a învățat spaniolă, până atunci vorbind doar în engleză și germană cu guvernanta.

La 16 ani, în timp ce lucra la Librăria Pygmalion din Buenos Aires, l-a cunoscut pe Jorge Luis Borges, deja orb la vremea aceea, care l-a rugat să vină la el acasă și să-i citească. Manguel i-a citit vreme de patru ani, până în 1968, relația stabilită astfel între cei doi influențând decisiv destinul tânărului.

Din 1970, Manguel a trăit în Franța, Anglia, Italia, Tahiti, a citit enorm, a scris articole și eseuri, a tradus și editat cărți, a ținut conferințe la diferite instituții educaționale. În 1980 a elaborat împreună cu Gianni Guadalupi The Dictionary of Imaginary Places, un fascinant catalog al locurilor imaginare din literatura lumii. În 1983 a coordonat impresionanta antologie Black Water. The Book of Fantastic Literature. După aceea s-a mutat la Toronto, Canada, unde a locuit împreună cu familia aproape 20 de ani.

În anul 2000 a cumpărat și renovat o casă parohială din regiunea Poitou-Charentes din Franța, unde locuiește în prezent și în care a adunat o bibliotecă de aproape 30.000 de volume. De-a lungul anilor a scris romane, a realizat antologii, a publicat volume de eseuri, printre care: A History of Reading (1996; Istoria lecturii, Nemira, 2011, 2022), The Library at Night (2006; Biblioteca nopții, Nemira, 2011), A Reader on Reading (2010; Un cititor în pădurea din oglindă, Nemira, 2016), The Traveler, the Tower, and the Worm: the Reader as Metaphor (2013), Curiosity (2015), Packing My Library (2018; Sfârșitul bibliotecii mele, Nemira, 2019).

Opera lui a fost recompensată cu numeroase premii, fiind tradusă în mai mult de 30 de limbi. Autorul a beneficiat de o Bursă Guggenheim, iar în Franța i s-a conferit titlul de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor.

„Pentru mine, lectura a fost întotdeauna un fel de cartografie practică. Ca și alți cititori, am o încredere absolută în capacitatea pe care o are lectura de a-mi cartografia lumea. Știu că pe o pagină, undeva pe rafturile bibliotecii mele, privindu-mă chiar în acest moment, se află întrebarea care mă tulbură astăzi, pusă în cuvinte cu mult timp în urmă, poate, de cineva care habar nu avea de existența mea. Relația dintre un cititor și o carte este una care înlătură barierele temporale și spațiale și permite ceea ce Francisco de Quevedo, în secolul XVI, numea «convorbiri cu morții.» În aceste convorbiri simt că mă dezvălui. Ele mă modelează și îmi conferă o anumită putere magică. [...]

Literatura nu este o dogmă: ea oferă întrebări, nu răspunsuri concludente. Bibliotecile sunt lăcașuri esențiale ale libertății intelectuale: orice constrângeri care le sunt impuse sunt, de fapt, ale noastre. Lectura este, sau poate fi, mijlocul deschis prin care ajungem să cunoaștem ceva mai mult despre lume și despre noi înșine, nu prin opoziție, ci prin recunoașterea cuvintelor care ne sunt adresate individual, din locuri îndepărtate și cu mult timp în urmă. Aș fi bucuros dacă Istoria lecturii ar fi percepută ca o mărturisire plină de recunoștință a unui cititor pasionat, nerăbdător să împărtășească și altora această fericire continuă și zbuciumată.”