"Mai povesteau oamenii, in serile cand se-adunau la cate unul, sa stea de taina, ca mosneagul se ivea, cel mai adesea in noptile cu luna plina, prin marginile lanului. Umbla de colo-colo, sovaind, parca neindraznind sa se-ntoarca la el acasa. Trupul ii era tot strapuns, iar prin gaurile in care nu ramasesera panusi se putea vedea dintr-o parte-n alta. Pe teasta si-n varfurile degetelor ii crescusera mii de fire de matasea porumbului, care frematau la cea mai mica adiere. Din picioare inmugureau frunze si cu toate astea se misca aproape ca un om, gemand de ti se facea pielea de gaina. Dar din gavanele ochilor nu curgea nicio lacrima, caci erau pline cu graunte, printre care se furisau gandaci marunti..."