111 cele mai frumoase poezii

Nichita Stanescu, numele la nastere Nichita Hristea Stanescu, (n. 31 martie 1933, Ploiesti, judetul Prahova — d. 13 decembrie, Bucuresti, 1983) a fost un poet, scriitor si eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.Tatal poetului, Nicolae Hristea Stanescu, a fost taran prahovean care mai târziu a devenit mestesugar si comerciant ploiestean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul “Sf. Petru si Pavel”, devenit “Mihai Viteazul” din Ploiesti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 sa urmeze cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti.În 1952, s-a casatorit cu a doua dragoste a sa din adolescenta, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor desparti dupa un an. În 1962 s-a casatorit cu poeta si eseista Doina Ciurea, din a carei dragoste se va plamadi tema volumului "O viziune a sentimentelor". Ulterior, fiind împreuna cu poeta si autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie si a construi universuri abstracte. În 1982 se casatoreste cu Todorita (Dora) Tarâta.Nichita si-a adunat poeziile sale “bascalioase”, scrise, dupa propriile sale cuvinte, “fara mama, fara tata”, într-un volum numit "Argotice"— cântece la drumul mare si publicat foarte târziu, dupa moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima calatorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu publica la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipareste Necuvintele, care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii "Un pamânt numit România". Este numit redactor-sef adjunct al revistei "Luceafarul”, alaturi de Adrian Paunescu. În 1970 devine redactor-sef adjunct la "România literara”, revista condusa de Nicolae Breban. Publica doua noi volume de poezii: "Belgradul în cinci prieteni" si "Maretia frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obtine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.Un an mai târziu obtine pentru ultima oara Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie Premiul international Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la "România literara”. Se muta în ultima sa locuinta, din Str. Piata Amzei nr. 9. În fata geamului apartamentului sau creste celebrul salcâm Gica.La 4 martie 1977 poetul încearca, în zadar, sa-l salveze pe prietenul sau Nicolae Etefanescu, si este lovit de un zid care s-a prabusit dupa cutremur. În urma socului sufera o paralizie de scurta durata a partii stângi a corpului care va lasa ceva sechele si dupa vindecare.În 1978 publica volumul de poezii Epica Magna, care primeste în acelasi an premiul "Mihai Eminescu” al Academiei Române.În august 1981 are prima criza hepatica. Aceste crize vor continua în toamna si poetul se interneaza la spitalul Fundeni. Dupa ce este externat ascunde fata de toti semnele maladiei sale, afisându-se optimist, iar medicii se declara uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinara. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viata, poetului i se organizeaza o sarbatorire nationala.În timpul unei calatorii în Iugoslavia are o criza foarte grava, ce necesita interventia medicilor.Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare si este adus la Spitalul de urgenta unde crizele sunt extrem de violente si poetul se stinge din viata fix la orele doua si zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: "Respir, doctore, respir”.A fost laureat al Premiului Herder si nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980).Considerat atât de critica literara cât si de publicul larg drept unul dintre cei mai de seama scriitori pe care i-a avut limba româna, pe care el însusi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasa”, Nichita Stanescu apartine temporal, structural si formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însa, Nichita Stanescu nu se aseamana decât cu el însusi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu si Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime si intensitate remarcabile, facând parte din categoria foarte rara a inventatorilor lingvistici si poetici.